Kohler, Wisconsin. – Kohler Co. anunță cu mândrie că divizia sa Power Group, lider mondial în domeniul motoarelor și al sistemelor de generare a energiei electrice, a achiziționat compania Clarke Energy Ltd. din Liverpool, Anglia. Clarke Energy este o multinațională specializată în proiectarea, construcția, instalarea și întreținerea centralelor electrice pe bază de motoare și este distribuitor autorizat al motoarelor cu piston GE în 19 țări din întreaga lume.
„Capacitățile complete ale Clarke Energy sunt foarte apreciate la nivel mondial, iar produsele și serviciile companiei se integrează perfect în activitatea noastră actuală din domeniul sistemelor de alimentare cu energie electrică”, a declarat David Kohler, președinte și director general al Kohler Co. „Suntem încântați de această achiziție, deoarece adaugă distribuția de generatoare mari pe bază de gaz – considerate o sursă de energie curată – la portofoliul nostru de produse. Considerăm că soluțiile de alimentare cu gaz de la Clarke Energy reprezintă o completare ideală a ofertei noastre actuale de generatoare diesel pentru aplicații de rezervă.”
Înființată în 1989, Clarke Energy oferă soluții complete de alimentare cu energie distribuită în diverse sectoare industriale, destinate în principal asigurării alimentării cu energie de bază și a alimentării neîntrerupte. Compania privată are peste 1.100 de angajați și a creat o rețea extinsă de centre de service cu personal local bine pregătit. Fondatorul companiei, Jim Clarke, precum și actualul director general, Jamie Clarke, și toți ceilalți conducători ai companiei își vor păstra funcțiile în urma achiziției.
O forță globală în domeniul soluțiilor de alimentare cu energie din 1920, Kohler se angajează să ofere produse fiabile și de ultimă generație, precum și un serviciu complet de asistență post-vânzare. Achiziționarea companiei SDMO de către Kohler în 2005 a dus la crearea unuia dintre cei mai mari producători de generatoare din lume. Împreună, cele două companii au o experiență cumulată de 150 de ani în domeniul energiei industriale și beneficiază acum de activități globale de cercetare și dezvoltare, producție, vânzări și service. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați www.kohlerpower.com, www.kohlersdmo.com sauwww.clarke-energy.com.
Fondată în 1873 și cu sediul central în Kohler, Wisconsin, Kohler Co. este una dintre cele mai vechi și mai mari companii private din America. Cu peste 55 de unități de producție la nivel mondial, Kohler este lider global în producția de motoare și sisteme de alimentare cu energie; produse pentru bucătărie și baie; mobilier, dulapuri și gresie de înaltă calitate; și proprietar/operator al două dintre cele mai rafinate destinații turistice de cinci stele din lume, specializate în ospitalitate și golf, situate în Kohler și St Andrews, Scoția. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați KOHLER.com.
Contacte pentru presă
Alex Marshall, director de marketing și conformitate al grupului, Clarke Energy +44 151 546 4446
Bill Bussler, Relații publice, Power Group, Kohler, +1 (920) 457-4441, interior 72773





